CFR Cluj a rezolvat primul transfer din această iarnă: Dan Petrescu și-a adus un fotbalist pe care l-a mai antrenat în Turcia și în China!

CFR Cluj a rezolvat primul transfer din această iarnă: Dan Petrescu și-a adus un fotbalist pe care l-a mai antrenat în Turcia și în China!
  • Publicat:

CFR Cluj a rezolvat transferul lui Anton Maglica (31 de ani), atacant croat care a evoluat în prima jumătate a sezonului în Cipru, la APOEL Nicosia.

CFR Cluj a rezolvat transferul lui Anton Maglica, atacant croat care a evoluat în prima jumătate a sezonului în Cipru

Aflat la prima experiență în fotbalul românesc, jucătorul nu îi este însă străin lui Dan Petrescu, antrenor cu care a mai colaborat în trecut în două țări!

Maglica a mai evoluat sub comanda „Bursucului” în 2019, la Guizhou Hengfeng, în China, dar și în sezonul 2020-2021, în Turcia, la Kayserispor! Deși a adunat, în total, la ambele cluburi, numai 7 partide cu Petrescu pe bancă, croatul s-a făcut remarcat, reușind să marcheze de 3 ori.

CFR Cluj a anunțat astăzi oficial că atacantul în vârstă de 31 de ani a semnat contractul și se va prezenta în cel mai scurt timp la antrenamentele trupei din Gruia.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)


„Suntem bucuroși să anunțăm primul transfer al acestei ierni! Anton Maglica, atacant în vârstă de 31 de ani, este noul jucător al echipei noastre! Atacantul de origine croată a început fotbalul în țara natală la academia celor de la NK Osijek.

La nivel de seniori, fotbalistul a bifat, până în prezent, 343 de partide și a înscris 117 goluri, la cluburi precum Guizhou FC, Kayserispor, Hajduk Split, și Apollon Limassol. În ultimul an și jumătate a evoluat în Cipru pentru APOEL Nicosia. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la CFR Cluj”, au anunțat ardelenii, pe site-ul oficial.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Anton Maglica, conform Transfermarkt.com

  • 15 meciuri, 1 gol și 3 pase decisive a adunat croatul în prima parte a sezonului, la APOEL Nicosia

Cristi Balaj, despre transferurile din această iarnă la CFR Cluj

În luna decembrie, președintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a dezvăluit că s-a stabilit bugetul pentru perioada de mercato de iarnă, însă nu vor exista mutări majore.

„Avem buget, nu discut mult despre ce jucători vor veni. Eu sunt cel care susțin că fiecare transfer trebuie comunicat pe site după ce s-au finalizat documentele. Suntem în discuții, într-adevăr. Ce e foarte important este că suntem în situația în care trebuie doar să finisăm. Nu facem modificări majore, cum a fost în vară.

Eram lângă Dan Petrescu când a zis de jucători. E democrație când fiecare spune ce vrea”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×